Mandat nou, președinte experimentat la CAR PROGRESUL CFR Comănești

Instituția financiară nebancară este una dintre cele mai mari din România.

 

Conferința ordinară a membrilor Casei de Ajutor Reciproc (CAR) PROGRESUL CFR Comănești l-a ales în funcția de președinte, la al patrulea mandat, pe economistul Constantin Cristea. CAR PROGRESUL CFR Comănești este una dintre cele mai importante instituții financiare nebancare (IFN) din țară. Înființat în 1970, CAR-ul a devenit o prezență foarte importantă în zona Comănești, dar și în cele în care are deschise sucursale – Onești, Ghimeș, Dărmănești, Targu Mures, Iasi, Piatra Neamt,  Adjud și Focșani – și a ajuns la 21.000 de membri. Despre evoluția sa și despre perspectivele de viitor ne-a vorbit chiar președintele Constantin Cristea.

– Sunteți, domnule președinte, la al patrulea mandat. Măsurat în ani, se vor aduna, în final, 16. A fost ușor, a fost greu?
Nu putea fi mai ușor sau mai greu decât au fost și vremurile prin care am trecut. Și am în vedere aici evoluția întregii societăți românești, în special din punct de vedere economic și social. Pentru că un CAR este o instituție care se adresează maselor largi de oameni, celor care poate ajung mai greu să deschidă ușile băncilor comerciale. Aceasta este perspectiva din care pot să analizez activitatea de până acum și strategia de viitor. De aceea, aș vrea să vorbesc mai mult de ceea ce s-a întâmplat în al treila mandat al meu, pe care îl consider apogeul misiunii mele în această instituție, pentru că a fost derulat în condiții de criză economică și pentru că noi continuăm să ne desfășurăm activitatea într-o zonă defavorizată economic.

– În acest context, cum ați abordat strategia de conducere a CAR-ului în ultimii patru ani?
Noi am pornit întotdeauna de la premisa că pivotul activității unui CAR este atragerea unui număr tot mai mare de membri. În ultimul mandat, numărul lor a crescut cu aproape 33%. De la 13.000, în 2010, la 18.000 în 2014 si respectiv 21.000 in 2017 . Creșterea numărului de membri înseamnă creșterea numărului de împrumuturi. Care duce la creșterea activelor productive, iar aceasta duce la creșterea veniturilor și a excedentului, în condițiile în care cheltuielile sunt relativ constante. Ceea ce ne dă posibilitatea să ne dezvoltăm în continuare, mai ales pe linie investițională. În primul rând am înființat două sucursale noi, în Adjud și în Focșani. Prima a ajuns la maturitate, a doua este încă în formare. Numai după patru-cinci ani putem spune că o sucursală nouă este formată, când ajunge la 1.500 – 2.000 de membri. Am modernizat, de asemenea, sediul central, din Comănești, care a devenit adecvat serviciilor pe care le oferim membrilor. La fel, am investit și în sediul sucursalei din Ghimeș-Făget, un punct de lucru care funcționa, cu chirie, în gara din localitate. Permanent ne-am preocupat, împreună cu directorul economic al CAR-ului, Viorica Mazilu, să aducem în rândul personalului nostru numai oameni tineri, ambițioși, dornici să se profesionalizeze. La început toți angajații aveau doar studii medii. Ulterior, și-au ridicat nivelul profesional. Acum, toți au studii superioare. Plus că, periodic, doamna Mazilu organizează instruiri profesionale cu toți cei 30 de salariați. Am organizat, pe aceeași linie, a perfecționării profesionale, întâlniri cu salariații altor CAR-uri, schimburi de experiență foarte utile și o benefică socializare. Toate cu efect asupra calității serviciilor noastre, a lucrului cu membrii CAR și ridicării prestigiului instituției.

– Credeți că actualul mandat va fi mai greu sau mai ușor decât celelate trei?
Depinde mult de evoluția economică a țării. Oricum, sper ca activitatea să fie măcar la același nivel ca până acum. Ne-am propus să mai înființăm două sau trei sucursale, în alte orașe ale României, să atragem mai mulți membri din împrejurimile actualelor sucursale. Vrem să organizăm schimburi de experiență cu alte CAR-uri, chiar cu unele uniuni de credit în Republica Moldova. Mai vrem să modernizăm încă două sedii de sucursale, să mai înfințăm un cabinet medical, în Onești, unde avem peste 3.000 de membri și altele. Ne mai dorim și o lege comună a tuturor CAR-urilor.

– De ce ar trebui să fie atras un om obișnuit de oferta unui CAR?
– Membrii noștri au o anumită condiție socială, sunt oameni cu venituri mici sau foarte mici. Mulți s-au pensionat sau au trecut în șomaj. Ei au nevoie, uneori, de împrumuturi mici, pe care nu le pot lua de la băncile comerciale. Vin la noi. Noi oferim, de Paști, de Crăciun, la începerea anului școlar, împrumuturi cu dobândă promo, sume până la 5.000 de lei, cu dobândă promoțională. În ultimul timp, problemele sociale au fost foarte importante pentru noi. Am acordat ajutoare unor membri aflați în dificultate, iar în ultimul timp am ajuns la o școală penrtru copii cu dizabilități, din Comănești, unde am adus pachete cu dulciuri și rechizite școlare de Crăciun. De asemenea, în fiecare an organizăm tombole, printr-o colaborare foate bună cu Primăria Comănești, odată cu Zilele orașului. Oferim premii importante, în cadrul unor evenimente spectacol, la care vin foarte mulți oameni, câte trei-patru mii, în Comănești, în Onești și, mai recent, și în Focșani. Acum câțiva ani au fost nori negri asupra sistemului de sănătate, pe ideea desființării spitalelor. Unul dintre spitalele vizate a fost cel din Comănești. Noi am înființat, atunci, imediat, un cabinet medical pentru membrii CAR. Acolo avem medic specializat, asistent medical, dotări performante. Consultațiile și tratamentele sunt gratuite. În prezent, colaborăm cu o firmă de optică medicală, care oferă consultații și ochelari care pot fi cumpărați și în rate. Tot prin CAR-ul nostru membrii își pot plăti facturile de utilități sau pot trimite sau primi bani din întreaga lume prin Western Union. O noutate absolută este salonul de înfrumusețare și întreținere fizică tot pentru membrii CAR PROGRESUL  CFR Comănești.