Casa de Ajutor Reciproc PROGRESUL CFR Suceava – Un pas către o nouă comunitate

CAR Progresul CFR a deschis sâmbătă, la Suceava, cel de-al unsprezecelea punct de lucru și își propune să ofere sucevenilor servicii financiare de creditare, economisire, protecție socială și de ajutorare a membrilor CAR.

Casa de Ajutor Reciproc Progresul CFR este alături de suceveni cu cele mai sigure împrumuturi, cu sau fără giranți, pentru salariații din mediul privat sau bugetar, dar și pentru orice persoană care înregistrează venituri.

Casa de Ajutor Reciproc Progresul CFR este un sprijin şi în anul 2021 pentru cei care vor economisire în condiţii avantajoase şi ajutor social. După 24 de ani de la înfiinţare, C.A.R. Progresul C.F.R. a reușit să câștige încrederea celor din Comănești, Onești, Dărmănești, Ghimeș, Adjud, Focșani, Tg. Mureș, Iași, Piatra Neamț, Bacău, ajungând să dețină 10 puncte de lucru, în 5 județe ale țării, mândrindu-se cu peste 29.000 de membri CAR, familia crescând după ce au plecat de la doar 300 de membri.

„Acesta este al 11-lea punct de lucru deschis de CAR Progresul CFR și suntem convinși că prin activitatea și serviciile pe care le oferim sucevenilor, și numai, vom găsi rezolvarea problemelor financiare prin obținerea de credite în condițiile cele mai avantajoase, cât și economisirea sumelor depuse sub formă de fond social”, a declarat directorul executiv, Viorica Mazilu.

Condiţiile de creditare avantajoase, dobânda și rata fixe pe toată perioada de finanțare, comision de acordare și plata anticipată zero, perioada de rambursare flexibilă astfel încât rata să nu influențeze prea mult bugetul familiei, refinanțări în condiții avantajoase sunt principalele avantaje pentru membrii care aleg un împrumut CAR.

Scopul Casei de Ajutor Reciproc Progresul CFR este dezvoltarea legăturilor de solidaritate, sprijin și întrajutorare materială a membrilor săi, prin atragerea de fonduri sociale ale membrilor, acordarea de împrumuturi în condiții avantajoase acestora, premierea membrilor care recomandă alți membri și nu în ultimul rând partea de ajutor social acordată membrilor aflați în dificultate și ajutorul de deces substanțial acordat urmașilor membrilor.

Casa de Ajutor Reciproc Progresul C.F.R. se consideră sprijin în ceea ce priveşte nevoia de împrumuturi sigure, cu sau fără giranți pentru salariații din mediul privat sau bugetar și pentru orice persoană care înregistrează venituri, indiferent de sex, vârstă, naţionalitate, convingeri politice sau religioase, economisire în condiții avantajoase și ajutor social.

„Vă invităm în mijlocul membrilor C.A.R., să vă bucurați din plin de avantajele serviciilor financiare oferite de casă. C.A.R. PROGRESUL C.F.R – Mereu aproape de tine!”, a spus directorul executiv, Viorica Mazilu.

Ne găsiți în Suceava, pe strada Mărășești la nr. 8, telefon 0230 706 661.